top of page
Search

Cum te ajută neuroplasticitatea în vindecare


Te-ai întrebat vreodată dacă poți cu adevărat „să te schimbi”? Dacă traumele, convingerile limitative sau tiparele negative pe care le repeți din copilărie pot fi depășite? Răspunsul este: da, se poate. Și nu e doar un slogan motivațional – este realitate susținută de știință, printr-un concept numit neuroplasticitate.

Ce este neuroplasticitatea?

Neuroplasticitatea este capacitatea creierului nostru de a se reorganiza, de a crea noi conexiuni neuronale și de a se adapta în funcție de experiențele trăite, de învățare sau de traume. Cu alte cuvinte, creierul nu este o structură fixă, ci una vie, în continuă transformare.Această caracteristică uimitoare ne oferă o șansă reală la vindecare emoțională, dezvoltare personală și schimbare autentică – indiferent de vârstă.

Cum te ajută neuroplasticitatea în procesul terapeutic și în vindecare

1. Reprogramarea tiparelor mentale vechi, dacă ai crescut într-un mediu nesigur sau critic, creierul tău a învățat să funcționeze pe „modul supraviețuire”: poate reacționezi cu teamă, eviți conflictele sau te simți vinovat(ă) când pui limite. Prin terapie și experiențe corective, poți crea noi circuite neuronale care susțin siguranța, încrederea și iubirea de sine.

2. Reducerea anxietății și depresiei exercițiile de mindfulness, meditația, schimbarea modului în care ne vorbim nouă înșine – toate aceste practici creează noi conexiuni în creier. Astfel, în timp, se reduce activarea zonelor responsabile cu frica sau negativismul și se întăresc cele asociate cu calmul, claritatea și reziliența.

3. Crearea de noi răspunsuri emoționale,neuroplasticitatea îți permite să „rescrii” felul în care reacționezi în anumite situații. Spre exemplu, dacă înainte te blocai sau aveai reacții exagerate în fața respingerii, poți învăța să răspunzi conștient, cu compasiune față de tine, nu pe pilot automat.

4. Susținerea relațiilor sănătoase,vindecarea atașamentului nesigur (evitant, anxios sau dezorganizat) devine posibilă prin experiențe relaționale reparatoare – inclusiv în relația terapeutică. Cu timpul, creierul învață că este în regulă să fii vulnerabil(ă), să ceri ajutor, să ai limite sănătoase.

Neuroplasticitatea are nevoie de condiții favorabile

Pentru ca neuroplasticitatea să lucreze în favoarea ta, e important să îți oferi:- Repetiție și răbdare – schimbările neuronale se formează prin antrenament constant, la fel ca la sală. Așa cum mușchii se dezvoltă prin exerciții repetate, și creierul are nevoie de antrenament zilnic. De exemplu, dacă în fiecare dimineață începi ziua cu 5 minute de respirație conștientă sau recunoștință, în timp creierul tău va învăța să asocieze începutul zilei cu calmul și centrul interior, nu cu graba sau anxietatea.- Siguranță emoțională – un spațiu terapeutic cald, lipsit de judecată, sprijină vindecarea profundă. La fel cum nu poți învăța o limbă nouă într-un mediu în care ți-e frică să greșești, creierul tău are nevoie să se simtă în siguranță ca să creeze noi trasee.

Autocompasiune – schimbarea vine mai ușor când nu te pedepsești pentru cine ai fost, ci îți oferi înțelegere și blândețe. Dacă, spre exemplu, îți vorbești cu blândețe atunci când greșești la muncă („E ok, sunt om. Voi învăța din asta.”), în timp creierul tău va înlocui automatismul critic cu un răspuns mai blând.

Curiozitate și deschidere – creierul învață cel mai bine când nu este în defensivă, ci în starea de explorare. Poți transforma gesturi mici în ritualuri care antrenează plasticitatea: în loc să te grăbești dimineața, oprește-te 30 de secunde să-ți bei cafeaua conștient, privind pe fereastră. Acest simplu gest îl învață pe creier că poate exista și alt ritm: mai calm, mai prezent.

Concluzie

Creierul tău nu este condamnat să funcționeze la fel ca în trecut. Poți vindeca răni vechi, poți învăța să simți și să te exprimi altfel, poți construi o relație mai blândă cu tine și cu ceilalți.Neuroplasticitatea nu este o magie, este știință. Iar psihoterapia este spațiul în care această știință devine trăire, vindecare și transformare.

 
 
 

Recent Posts

See All

Comments


© 2025 | Alexandrina Oana Coman | Psiholog

bottom of page