Cum recunoști un stil de atașament evitant? Și ce efecte are asupra relațiilor apropiate

Introducere

În psihoterapie, ne întâlnim des cu persoane care par „independente”, „autosuficiente”, care evită conflictele și nu-și exprimă cu ușurință nevoile sau emoțiile. Dincolo de această aparentă autonomie, se poate ascunde un stil de atașament evitant — o strategie de protecție învățată încă din copilărie, în fața unui mediu perceput ca fiind nesigur sau copleșitor.

Ce este stilul de atașament evitant?

Stilul de atașament evitant apare, de regulă, atunci când copilul învață că exprimarea nevoilor emoționale nu este sigură, utilă sau acceptată. De exemplu, poate crește într-un mediu în care:- părinții sunt reci emoțional sau indisponibili;- conflictele sunt intense, deseori neînsoțite de reparare emoțională;- copilul este lăsat să se „descurce singur” prea devreme.Un client de-al meu, de exemplu, mi-a povestit cum în copilărie părinții lui se certau des, cu voci ridicate, iar el a învățat instinctiv să tacă, să se retragă, să se facă mic, doar ca să nu atragă și mai multă tensiune. Azi, adult fiind, are dificultăți în a-și exprima nemulțumirile în relația de cuplu — simte o frământare în stomac, o anxietate care îl face să evite orice discuție ce ar putea duce la un conflict.

Semne ale stilului de atașament evitant

- Dificultate în exprimarea emoțiilor, mai ales a celor negative (tristețe, furie, dezamăgire);- Tendința de a evita conflictele, chiar și când sunt necesare pentru clarificare și apropiere;- Disconfort sau anxietate în intimitate emoțională;- Autosuficiență excesivă – „mai bine fac singur”, „nu vreau să deranjez pe nimeni”;- Detașare aparentă în momente tensionate sau în situații care implică vulnerabilitate;- Frustrare acumulată în tăcere, care poate izbucni în momente neașteptate.Aceste persoane pot fi sociabile și articulate în grupuri mai puțin intime, dar în relațiile apropiate se retrag, nu își exprimă nevoile și uneori ajung să explodeze după ce au acumulat prea multă tăcere.

De ce este greu într-o relație?

Pentru un partener, acest comportament poate părea ca indiferență, răceală sau lipsă de implicare. Însă în realitate, este un mecanism de protecție împotriva respingerii, conflictului sau rușinii. Problema este că necomunicarea duce la neînțelegeri, distanțare și, uneori, la despărțiri dureroase.Lipsa exprimării duce și la frustrare internă pentru cel cu stil evitant: simte că nu poate fi el însuși, că nu poate spune ce are pe suflet. Pe termen lung, asta poate afecta stima de sine, poate duce la anxietate, tristețe sau furie refulată.

Poate fi schimbat?

Da. Stilul de atașament nu este o sentință pe viață. În terapie, lucrăm tocmai cu aceste tipare: le conștientizăm, învățăm să identificăm emoțiile din spatele retragerii, să punem limite sănătoase și să ne exprimăm nevoile într-un mod care nu generează conflict, ci apropiere.

Mesaj pentru cei care se recunosc în acest stil:

A tăcea ca să eviți un conflict nu înseamnă pace, ci doar o păsuire a durerii. Relațiile sănătoase nu sunt lipsite de tensiuni, ci sunt acelea în care putem vorbi deschis, fără teamă, despre ceea ce ne doare. Dacă ai crescut în haos și gălăgie, e firesc ca liniștea să fi devenit un scut. Dar în terapie putem transforma acel scut într-un pod – spre conexiune autentică.